Fezabilitatea introducerii obligaţiunilor de stabilitate


INREGISTRARE VIDEO

Sunt convins că, în viitor, piaţa unică va include şi piaţa unică a obligaţiunilor comune. Întrebarea este însă: când, în viitor? Şi, aici, sigur că ar fi bine să fi avut o uniune politică, dar n-o avem şi, atunci, cred că trebuie să recunoaştem cu toţii că statele membre trebuie, mai întâi, să-şi recâştige credibilitatea pe pieţele financiare prin rezultate concrete, obţinute în aplicarea noii legislaţii europene şi a tratatului care este în curs de semnare cu privire la guvernanţa economică, cu privire la stabilitatea financiară. Vorbim mult de solidaritate, este o puternică valoare europeană, dar, în niciun caz, nu putem accepta să fie extinsă la faptul că unele state membre trebuie să finanţeze excesul de cheltuieli al altor state membre şi la costuri mici.

Trebuie, de asemenea, să recunoaştem că, indiferent ce vrem să facem, statele membre vor plăti de acum înainte – plătesc şi în prezent – dobânzi, costuri diferite pentru împrumuturile pe care le obţin, atât timp cât credibilitatea lor pe pieţele financiare va fi diferită.

Galerie foto

  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan

Arhiva

Calendar Parlamentar