Pregătirea reuniunii Consiliului European (8-9 decembrie 2011)


INREGISTRARE VIDEO

Aşteptăm, desigur, cu nerăbdare noile măsuri pe care le va lua Consiliul European - se discută foarte mult despre aceasta. Eu sunt întru totul de acord cu ceea ce spunea domnul comisar Rehn, şi anume că credibilitatea Uniunii Europene, a tuturor actorilor din Uniunea Europeană, depinde foarte mult şi de modul cum îndeplinim deciziile care au fost luate. Or aici, din păcate, lucrurile nu merg prea bine. Iată, de pildă, Fondul european de stabilitate financiară: decizia luată în octombrie, de creştere a angajamentelor acestui fond, nu se întâmplă. De asemenea, nu avem deocamdată veşti prea bune despre modul în care decurg negocierile între creditorii privaţi şi guvernul Greciei, existând angajamentul creditorilor privaţi de a reduce cu 50% datoria publică.

Iată, deci, că îndeplinirea deciziilor pe care le-am luat trebuie făcută cu maximă rigoare, pentru că şi de aceasta depinde credibilitatea Uniunii Europene, credibilitatea euro. Sigur că aş fi bucuros dacă, până la sfârşitul acestui an, am putea avea o comunicare a Comisiei Europene cu privire la modul în care se îndeplinesc aceste decizii.

Galerie foto

  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan

Arhiva

Calendar Parlamentar