Înființarea Fondului Monetar European


Domnule președinte, de la bun început am subliniat că dacă Uniunea Europeană dorește să creeze un instrument financiar pentru a acorda asistență statelor membre aflate în dificultate financiară, atunci soluția rațională este să transferăm Mecanismul European de Stabilitate din cadrul interguvernamental în cadrul legal al Uniunii Europene. Este un fapt pozitiv că, atât propunerea Comisiei, cât și raportul pe care îl dezbatem, astăzi susțin această transformare.

Regret că Consiliu a hotărât să nu pună în discuție propunerea Comisiei. Doresc să subliniez că susțin propunerea din raport, ca acest nou Mecanism European de Stabilitate să fie deschis și către statele membre care nu sunt în zona euro, dar au obligația de a adopta măsurile necesare pentru a intra în zona euro, dar, cu un amendament: această posibilitate să fie oferită numai statelor membre care au luat decizia să adopte euro și care îndeplinesc programele convenite în acest scop, atât cu Comisia Europeană, cât și cu Banca Europeană Centrală.

De asemenea, salutat propunerea din raport, ca acest nou Mecanism European de Stabilitate să primească și funcția de back stop pentru Fondul unic de rezoluție, astfel încât și pe această cale să întărim și să dezvoltăm pilonul doi al uniunii bancare.

Galerie foto

  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan

Arhiva

Calendar Parlamentar