Pactul bugetar și integrarea lui în cadrul juridic al UE


Domnule președinte, criza financiară și criza datoriilor publice nesustenabile ne-au reamintit că nu există niciun substitut pentru disciplina bugetară, disciplina fiscală. Toți cei care au crezut că pot să susțină o bunăstare prin îndatorare continuă au fost treziți la realitate de către crizele prin care am trecut, iar cel mai mult au avut de suferit oamenii simpli, pensionarii, oamenii atât din sectorul public, cât și din sectorul privat.

Exemplul Greciei este edificator. Grecia, după ani de suferință, și-a pus casa în ordine și, în prezent, înregistrează rezultate pozitive. De aceea, este necesar ca acest compact fiscal să devină regulă în legislația Uniunii Europene, pentru că, înainte de a te gândi la capacitate fiscală, la solidaritate, trebuie să fii conștient că trebuie să respecți regulile privind disciplina bugetară, disciplina fiscală și, după aceea, dacă respecți aceste reguli, să te gândești la solidaritate în cadrul Uniunii Europene. De aceea, așteptăm propunerile Comisiei în decembrie cu privire la transpunerea în legislația europeană a compactului fiscal.

 

Link video: http://www.europarl.europa.eu/plenary/RO/vod.html?mode=unit&vodLanguage=RO&startTime=20171004-17:05:31-276#

Galerie foto

  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan

Arhiva

Calendar Parlamentar