Situația macroeconomică din Grecia, reformele structurale și impactul acestora, precum și perspectivele unor viitoare negocieri în cadrul programului


După ani și ani de zile, Grecia nu și-a revenit încă pe linia de plutire. Am mari îndoieli că de vină este numai Grecia, că nu a dus până la capăt programele convenite cu creditorii acesteia. Condiția pentru reușita oricărui program de restructurare, la nivelul unei țări, este de a realiza un echilibru între potențialul real de a genera venituri și datoria scadentă, pe perioada programului. Acest echilibru nu s-a realizat în cadrul programului existent cu Grecia. Datoria Greciei este mult prea mare în raport cu potențialul real al acestei țări de a genera venituri. Creditorii, inclusiv statele membre ale Uniunii Europene, au obligația de a ajunge la acest echilibru.

Galerie foto

  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan

Arhiva

Calendar Parlamentar