De câtă convergenţă reală avem nevoie pentru a trece la euro?


Pentru că trăim la "Porţile Orientului", unde, după cum se ştie, orice minune ţine doar trei zile, ar fi bine dacă discuţiile pe o temă serioasă, cum este aderarea României la euro, ar dura mai mult.
     În acest articol, nu voi face referiri la avantajele sau dezavantajele trecerii României la moneda euro. Îmi propun să pun în discuţie problema gradului de convergenţă reală de care România are nevoie pentru a adopta moneda euro.
     Din dezbaterile pe această temă, a rezultat că, pentru a fi o "prezenţă de succes" în zona euro, România ar trebui să atingă un grad cât mai semnificativ de convergenţă reală şi nu numai să îndeplinească criteriile de convergenţă nominală. Au apărut şi unele sugestii cuantificate: nivelul produsului intern brut pe cap de locuitor, la paritatea puterii de cumpărare (ppc), ar trebui să fie peste 65 la sută din media zonei euro, deoarece cam în jurul acestei valori s-au aflat alte state membre când au adoptat euro. De exemplu, Slovacia se afla la 73 la sută din media EU-27, în anul premergător intrării în zona euro (2008), Estonia la 63 la sută (2000), iar Letonia, care trece la euro în anul viitor, era la 58 la sută, în anul 2011 (cifrele pe anul 2012 nefiind încă definitive).
     Concluzia ar fi că Româ­nia, care, în anul 2011, era la numai 49 la sută din media EU-27, nu ar avea un grad semnificativ de convergenţă reală pentru a fi o "prezenţă de succes" în zona euro.
     Punctul meu de vedere este că un grad ridicat de convergenţă reală este de dorit, dar factorul determinant în adoptarea monedei euro îl reprezintă demonstrarea capacităţii de a funcţiona în cadrul resurselor pe care le poate genera o economie cu o stabilitate sustenabilă.
     Să reamintim câteva reguli europene pentru tema în discuţie:
     - prin Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (UE) şi prin cel de aderare a României la UE, avem obligaţia să îndeplinim toate condiţiile necesare pentru aderarea la euro. Prin urmare, avem o derogare de la prevederile Tratatului, dar nu avem un termen fix stabilit pentru a îndeplini aceste condiţii;
     - condiţiile se referă, în principal, la evaluarea compatibilităţii dintre legislaţia naţională a statului membru care urmează să treacă la euro şi cerinţele prevăzute în Tratatul de func­ţionare a UE şi în statutul Băncii Europene Centrale, precum şi la îndeplinirea criteriilor de convergenţă; 
     - criteriile de convergenţă sunt prevăzute în mod expres în Tratatul de funcţionare a UE şi acestea ţintesc convergenţa nominală, respectiv sunt condiţii de stabilitate a preţurilor, a cursului de schimb - a cărui fluctuaţie trebuie să se menţină într-un interval limitat de fluctuaţie, fără intervenţii semnificative ale băncii centrale, pe o perioadă de doi ani - , de sustenabilitate a finanţelor publice şi de durabilitate a convergenţei, reflectată în evoluţia dobânzilor la creditele pe termen lung.
     De asemenea, se au în vedere gradul de integrare a pieţelor, situaţia şi evoluţia balanţei de plăţi, tendinţa costului unitar cu forţa de muncă şi a altor indici de preţuri;
     - Comisia Europeană şi Banca Europeană Centrală fac evaluarea îndeplinirii de către un stat membru a condiţiilor pentru aderarea la euro. Pe baza propunerii Comisiei Europene, după consultarea Parlamentului European, Consiliul ia decizia aderării unui stat membru la euro (cu votul majorităţii calificate a statelor membre din zona euro) şi fixează irevocabil cursul la care moneda naţională va fi schimbată cu euro (în unanimitate).
     În prezent, România nu îndeplineşte toa­te criteriile de convergenţă (nominală). Avem în vedere, în primul rând, nivelul inflaţiei medii anuale. Astfel, valoarea de referinţă pentru anul 2012 este de 2,8 la sută (calculată ca medie aritmetică a celor mai reduse inflaţii din trei state membre, plus o marjă de 1,5 puncte procentuale: Suedia 0,9%, Grecia 1,2% şi Irlanda 1,9%). România se află peste această valoare de referinţă, respectiv inflaţia medie pe anul 2012 a fost de 3,33 la sută. Dar, România are posibilitatea ca, printr-o bună coordonare a politicilor monetare, fis­cale şi bugetare, să asigure îndeplinirea criteriilor de convergenţă în următorii 1-2 ani.
     Întrucât însă, produsul intern brut pe locuitor (la ppc) reprezintă numai 49 la sută din media UE-27 (în anul 2011), ar rezulta că, nici după 1-2 ani, România nu ar avea un grad de convergenţă reală semnificativ pentru a fi o "prezenţă de succes" în zona euro, deoarece economia noas­tră nu va putea depăşi 65 la sută din media UE-27. 
     Problema pe care o pun în discuţie este următoarea: să presupunem că România rămâne cantonată, pentru o lungă perioadă de timp, într-o structură a economiei bazată, în majoritate, pe produse şi servicii cu valoare adăugată relativ mică, dar competitive. De exemplu, producţia de automobile de tipul Dacia Logan. Cu acest gen de produse, deşi de succes în Europa, România nu poate creşte substanţial produsul intern brut pe cap de locuitor, deoarece costul este factorul principal pentru competitivitatea acestui produs. Prin urmare, în această situaţie presupusă, Româ­nia nu ar putea intra în zona euro, pentru că nu ar avea un grad de convergenţă reală mai mare?
     Răspunsul meu este că România ar putea adopta euro şi în acest caz, atât timp cât demonstrează că poate trăi în limita resurselor pe care le generează economia prin efort propriu, la nivelul de productivitate generală existent şi prin atractivitatea ei pentru capitalul străin. Cu alte cuvinte, atât timp cât are o stabilitate sustenabilă a economiei. Desigur, am avea un standard de viaţă mai mic decât cel mediu din UE.
     Criza financiară actuală nu a făcut decât să ne reamintească ris­cul pe care îl reprezintă economiile cu modele de dezvoltare bazate pe acumularea de datorii şi alte obligaţii, implicit asumate, peste limitele de sus­tenabilitate.
     Evaluarea Comisiei Europene şi a Băncii Europene Centrale cu privire la îndeplinirea condiţiilor de acceptare a României în zona euro nu se limitează numai la îndeplinirea criteriilor de convergenţă prevăzute în Tratatul de funcţionare a UE. Se va estima şi durabilitatea în viitor a sus­tenabilităţii stabilităţii economiei româneşti.
     Din acest punct de vedere, este important ca România să demonstreze că, odată primită în zona euro, nu va crea un risc pentru stabilitatea preţurilor din această zonă, ca urmare a convergenţei, în timp, a preţurilor din România cu cele din zona euro. În anul 2011, nivelul preţurilor din România se situa la 60 la sută din media UE-27, în timp ce în anul premergător trecerii la euro, acest nivel era de 70% pentru Slovacia, 76% Estonia şi 74% Letonia. Ţinând seama de mărimea deflatorului aferent produsului intern brut din zona euro, de 1,3 la sută în anul 2012 şi de 5,2 la sută în România, rezultă că nivelul general al preţurilor din economia româneas­că a urcat la 62,3 la sută din media zonei euro, la finele anului precedent.
     Având în vedere ponderea redusă a economiei României în economia zonei euro (în care ar intra), de 1,4 la sută în anul 2011, precum şi de evoluţia anuală sub control a inflaţiei din România, putem afirma, fără să greşim, că nu vom crea o vulnerabilitate zonei euro, datorită procesului de convergenţă a preţurilor din România cu cele din zona euro.
     De asemenea, vor fi evaluate şi alte ris­curi pentru sus­tenabilitatea stabilităţii pe termen mediu a economiei româ­neşti, cum ar fi de exemplu evoluţia mărimii relative a creditelor neperformante (18,2% la finele anului 2012, dar cu valori mai mari la principalele două bănci, BCR 26,7% şi BRD 21,3%), a mărimii economiei gri, a dinamicii corelaţiei între productivitatea şi costul unitar al forţei de muncă, a gradului de integrare a economiei româneşti cu economia UE (produse, servicii financiare etc.) şi a altor variabile economice semnificative pentru aprecierea sustenabilităţii stabilităţii economice.
     În concluzie, nu gradul de convergenţă reală este factorul determinant în decizia de trecere la euro a Româ­niei, ci îndeplinirea criteriilor de convergenţă (nominală) şi analiza obiectivă a avantajelor şi dezavantajelor unei astfel de decizii. Iar această analiză nu ar trebui să fie în niciun fel influenţată de opiniile unor grupuri interesate care ar dori menţinerea României pentru o perioadă cât mai lungă în afara zonei euro (aşa cum au dorit şi amânarea intrării ţării în Uniunea Europeană). 

Editorial publicat în ziarul Bursa din data de 1 aprilie 2013

Galerie foto

  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan
  • Theodor Stolojan

Arhiva

Calendar Parlamentar